OSB, OSB, OSB. De ce... OSB?

Nimic nu este mai dăunător să pleci la drum cu prejudecăți bazate pe informații false sau incomplete. Și mai rău este să iei decizii pe baza unor informații nefondate. Ni se întâmplă de multe ori să ne trezim în fața unor clienți care „strâmbă din nas” atunci când aud de OSB. Și „aduc” și argumente: OSB-ul nu rezistă la umezeală, OSB-ul nu este suficient de… „țeapăn”, OSB-ul este toxic, OSB-ul nu este ecologic, OSB-ul arde ușor și tot așa.

Din fericire, lucrurile se schimbă atunci când încep să afle informații reale despre acest material cu adevărat extraordinar. Nu ne jucăm cu cuvintele atunci când facem această afirmație. OSB-ul este un material care și-a dovedit calitățile în urma testelor de laborator, punerii în operă în nenumărate construcții minunate și, mai ales, în lunga perioadă scursă de la inventarea lui. OSB-ul nu este un înlocuitor pentru alte materiale „mai bune”. Folosit corect, este un material excepțional. Punct.

Așadar, ce este de fapt OSB-ul?

Apariția OSB-ului este legată de Armin Elmendorf care a înregistrat brevetul în S.U.A. anului 1963. Ușor de recunoscut datorită aspectului său specific, OSB este, de fapt, acronimul termenului „Oriented Strand Board”, care într-o traducere liberă înseamnă plăci din fâșii orientate.

Așchiile din care este realizat OSB-ul sunt de dimeniuni relativ mari, cu o lățime de până la 2,5 cm și o lungime de până la 15 cm. Pentru o rezistență mecanică sporită, așchiile sunt orientate în straturi cu direcții perpendiculare: stratul superior, respectiv inferior, este orientat longitudinal, în timp de stratul de mijloc are o orientare transversală.

De aici vine și comportamentul diferit, la încovoiere, funcție de direcția de solicitare: rezistență sporită la solicitare pe axa longitudinală comparativ cu cea transversală.

Odată ce așchiile sunt așezate în straturi orientate așa cum am amintit, acestea sunt stropite cu un adeziv special, după care sunt introduse într-o presă unde sunt supuse unor presiuni și temperaturi ridicate pentru o perioadă bine determinată de timp.

Rezultă o placă cu foarte bună rezistență portantă, elastică, uniformă, cu emisie scăzută de formaldehidă și cu un conținut de minimum 95% lemn.

Un lucru important care nu trebuie trecut cu vederea este acela că așchiile utilizate în procesul de fabricare nu sunt deșeuri de lemn. Așchiile sunt obținute prin mărunțirea arborilor crescuți special pentru acest scop. Practic nu este nevoie să fie sacrificați copacii cu o vârstă apreciabilă, ci puieți apropiați de maturitate crescuți în plantații speciale. Acest lucru conferă atributul de produs durabil, obținut prin tehnologii sustenabile.

Faptul că OSB-ul se poate obține din specii de copaci diferite, cu o creștere rapidă (chiar și din bambus), este un alt aspect important, deloc de neglijat.

În funcție de domeniul de utilizare, OSB-ul se încadrează în patru clase:

  • clasa 1 – pentru folosire la interior, într-un mediu uscat – este cel indicat pentru obținerea mobilei
  • clasa 2 – plăci portante folosite în construcții în medii uscate
  • clasa 3 – plăci portante pentru utilizare în mediu umed
  • clasa 4 – plăci portante cu rezistență mare pentru utilizare în mediu umed.

Trebuie menționat faptul că prin „mediu umed” nu trebuie să se înțeleagă faptul că acesta rezistă, fără urmări, unei imersii de durată în apă. Dimpotrivă, datorită conținutului ridicat de lemn, acesta se va „umfla” pierzând stabilitatea dimensională.

Din acest motiv, înainte de a ieși din fabrică marginile expuse sunt tratate cu o substanță hidrofugă. Acest lucru trebuie reținut, pentru a nu lăsă placa neprotejată dacă este necesară o ajustare dimensională a acesteia.

Casele construite cu plăci din OSB sunt mai ușoare și mai rezistente la cutremur, iar pereții despărțitori asigură o bună izolație termică și fonică.

Plăcile pot fi folosite pentru pardoseli, tavane, pereți despărțitori și pereți interiori/exteriori, chiar și la acoperiș pentru asterială.

Integrat într-un sistem de panouri prefabricate din lemn, OSB-ul acoperă și necesarul de protecție la incendiu.

Pereții despărțitori dublu placați cu plăci din gips-carton montate pe o structură metalică și care înglobează la interior, în cavitate, izolație din vată minerală, constituie o soluție eficientă, realizată cu o investiție acceptabilă, pentru asigurarea unei izolări fonice bune între încăperi.

După cum am văzut, dacă este folosit corect, integrat în panouri structurale prefabricate, OSB-ul este rezistent la solicitări seismice și mecanice, permite construcția unor clădiri cu un număr semnificativ de etaje, trece cu succes testul la umiditate și incendiu. Izolarea termică și fonică nu este o problemă atât timp cât acest lucru este tratat cu seriozitate. Mai multe informații de încredere despre calitățile și utilizarea OSB-ului puteți afla răsfoind „Revista din lemn”.

Ce ar mai fi de spus? Doar că OSB-ul se montează cu ușurință, scurtând semnificativ timpii de execuție. Acest lucru are o influență pozitivă în economia lucrării, permițând obținerea unor costuri reduse fără a face rabat de la cerințele beneficiarului.